Am să prezint pe scurt, fiind primul post pe blog, după o pauză de câțiva ani de blogărit, cu o descriere a proiectului “Riana”. Am urmat timp de 3 ani cursurile Facultății de Arte și Design din Timișoara și după ce am absolvit-o, am decis sa continui cu Masterul la Grafică Publicitară și de carte. Încheiasem deja colaborarea cu Gazeta Sporturilor și dacă bine îmi amintesc, începusem să lucrez pentru ziarul Adevărul. Se întampla prin 2008. La finalul celor 2 ani de master, trebuia să gândesc și să-mi aleg o lucrare de disertație care sa aibă legatură cu grafica de carte dar și cu fotografia.
În 2010 ideea a fost să fac un story. Simplu ca idee, dar mai greu de realizat daca nu e foarte clar subiectul. Așa că am început să vorbesc cu colegii, cu prietenii și cu ajutorul dragei mele Renee, am intrat în contact cu Dan. Urma ziua Rianei. 5 ani fericiți din viața fiicei lui cea mare. Mi-a plăcut de Dan că a înțeles dorința mea de a surprinde o zi din viața Rianei, și îi mulțumesc că a acceptat să fiu alături de familia lui la sărbătorirea celor 5 ani ai Rianei.
Trecem la subiect. Am stabilit cu Dan că proiectul meu să fie 50% Sebastian și 50 % Riana. M-am gândit că ar fi frumos ca desenele Rianei, lumea ei, așa cum o vedea ea prin desen, să facă parte din proiectul ăsta, și parcă a iesit mai interesant așa :). Am încercat să mă trezesc devreme (pentru mine), astfel că joi 19 ianuarie 2010 la ora 7 eram deja la ei acasă, pregătit să incep ziua alături de Riana și familia ei și să asist la ziua de nastere. 
După ce am făcut selecția de imagini și am ales desenele cu printese, fluturași și inimioare, a urmat paginarea (cu ajutorul lui Eugen și a lui Bulu’). Produsul final, după ce a fost “aprobat” de profesorul coordonator, a fost printat și cusut de mână, rămânând în arhiva facultății. Mai târziu cu ajutorul prietenului Lucian, am reprintat și împărtășit cu Dan 2 exemplare. 
Tehnic, am folosit un Canon 5D cu Canon 24mm f1.4 și un 85mm f1.2, fără blitz, fără artificii și alte ajutoare(ca în alte situații). Am încercat să fiu acolo, acceptat, dar să nu dau sfaturi, să nu fiu director de imagine. Un story simplu, un exercițiu neregizat. E ușor de lucrat în imagine cu inocența copiilor, ei te văd dar te și ignoră, sunt sinceri.
A fost o experiență frumoasă ce mi-a rămas în memorie.
Imaginile mai mari le puteți vedea la adresa: http://sebatataru.ro/albums/riana/
Să fiți fericiți, sănătoși și să iubiti!
